Head.png
Măsuraţi trecutul în cinci secole de istorie!

Prima menţionare istorică a zonei pe care se află astăzi comuna Brăduleţ a fost făcută într-un document emis de cancelaria lui Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti, la 14 mai 1506. Actul atesta un schimb de pământ între familia preotului Aldea şi călugării mănăstirii Brădet. Totuşi, conform tradiţiei, pe teritoriul Brădetului ar fi existat încă din secolele XII-XIII un grup de ardeleni refugiaţi care ar fi construit aici o biserică înainte de a întemeia satul Corbi. După plecarea acestora, biserica a fost folosită de localnicii din Vatra Setrilor.

Nu există dovezi documentare ale unei comunităţi pe lângă aşezarea monahală de aici, dar experţii nu exclud posibilitatea existenţei acesteia. 
Un alt document emis în 1558 de cancelaria lui Mircea Ciobanul atesta existenţa satului Brătienii de Jos. Actul arată că Roşca şi fiii săi au cumpărat de la Stânciu şi Frâncu o livadă în locul numit Vâlcele din Brătienii de Jos şi un teren arabil în Gruiul Cercaturilor. Pentru livadă au plătit optzeci de aspri, iar pentru terenul din Gruiul Cercaturilor, o sumă identică.
Brădet apare consemnat în 1700 pe prima hartă a Ţării Româneşti întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino. Documentele găsite vorbesc despre evenimente şi dispute între monahii de la Brădet şi ţăranii din Brătienii de Sus (azi Brăduleţ) şi Brătienii de Jos (azi Galeş). Se presupune că aşezarea s-a născut în strânsă legătură cu aşezământul monahal, ale cărui proprietăţi întinse ar fi fost lucrate cu ajutorul familiilor venite din localităţile din jur. Presupunerea că această comunitate ar fi fost aservită mănăstirii poate fi o explicaţie pentru lipsa dovezilor scrise din această perioadă. Tatiana Bobancu fixează întemeierea satului în1790, când locaşul monahal a fost transformat în biserică de mir.
Totuşi, cele câteva documente găsite, precum şi harta sugerează existenţa localităţii cu mult înaintea acestei date, satul luându-şi numele de la pădurile de brad care îl înconjurau.Tradiţia spune însă că satul a fost întemeiat de un grup de ţărani veniţi din fostul judeţ Muscel de pe râul Bratia. Şi de aici Brătienii ar fi denumirea derivată din numele râului. Ei au repopulat satul, însă au fost decimaţi de o epidemie de ciumă.  O altă versiune spune că în vremuri îndepărtate, pe Valea Vâlsanului ar fi trăit un moş numit Bratu, care a dat aşezării numele său.
Grupurile venite din Ardeal pe teritoriul Brătienilor de Jos înlocuiesc treptat numele satului cu unul mult mai familiar lor, Galeşul. Şi numele Brătienilor de Sus se modifică, parte din cauza presiunilor regimului comunist care voia să şteargă numele istoric, parte din cauza unei fâşii de pământ din apropierea vetrei satului, numită „La Brăduleţu”.
Alunişu este atestat documentar la 30 mai 1558, desemnând un teren arabil al cărui nume se datora foarte probabil vecinătăţii cu un crâng de aluni. De-a lungul timpului, Alunişu a devenit cătun, separându-se abia în 1912. Este inclus în satul Brătieni alături de Roşeşti şi Cosaci la recensământul din 1930.
Satul Piatra este atestat în ianuarie 1591, de un document emis de domnul Ţării Româneşti, Mihnea Turcitul, act de proprietate care arată că popa Radu şi fiii săi au cumpărat mai multe terenuri din Brătienii de Jos, printre care se număra şi Piatra. 
Naşterea satului Ungureni este legată de aşezarea pe pământurile mănăstirilor Argeş şi Aninoasa din Brătienii de Jos a unor români ardeleni, nevoiţi să părăsească Transilvania din cauza persecuţiilor de natură religioasă. Încă din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, li se permite unor „ungureni” să se aşeze pe teritoriul judeţului Argeş. Cancelaria domnească emite în 1702 un document prin care permitea lui Toader să ţină 20 de „ungureni” pe moşia Perişani. 
Satul Cosaci a fost recunoscut în 1912, iar în 1930 este arondat localităţii Brătieni, pentru ca în 1941 să devină de sine stătător. 
Slămneşti a fost înregistrat în marele recensământ din 1930 şi apoi în 1941 aparţinând administrativ comunei Brătieni şi apoi Brăduleţului.
Satul Uleni este atestat documentar în 1809, în formă Ulieni, în inventarul bunurilor aflate în posesia mănăstirii Aninoasa. A fost iniţial un teren aflat în proprietatea mănăstirii Aninoasa şi apoi a Episcopiei Argeş, transformat odată cu popularea lui în cătun al satului Brătienii de Jos şi apoi în sat propriu-zis. Din 1950, este sat al comunei Brăduleţ.

 

Formular interactiv