Head.png
Festivalul Caşcavalului de Brăduleţ

Prima ediţie a Festivalului Caşcavalului a fost organizată la sfârşitul lunii septembrie în 2008, în satul Galeş. Manifestarea care a adunat toată suflarea comunei a ţinut două zile, sâmbătă şi duminică, la eveniment fiind invitaţi să participe 30 de producători de caşcaval şi alte brânzeturi, atât din comuna Brăduleţ, cât şi din localităţile învecinate şi din Siliştea, judeţul Sibiu. „Poftiţi la noi, pe culmi de deal,/Poftiţi, gustaţi din caşcaval/ Şi lăudaţi să fie/ Cei ce-ascund în el/ O trudă mare/ Şi un mare zel!” – acesta a fost motto-ul sub care s-a desfăşurat primul festival al Caşcavalului de Brăduleţ.


Festivalul Caşcavalului s-a vrut a fi o manifestare menită să promoveze tradiţiile şi obiceiurile locului, elementul central al evenimentului fiind deliciosul produs în care sătenii din Brăduleţ sunt adevăraţi maeştri. Astfel, cei care au răspuns invitaţiei autorităţilor locale au avut parte atât de un festin al aromelor şi al gusturilor desăvârşite ale brânzeturilor produse în gospodăriile localnicilor, cât şi de o adevărată serbare câmpenească, cu o paradă a portului popular specific zonei şi spectacole de muzică populară susţinute de formaţiile locale - ansamblul „Datina Păstorilor” din Galeş şi formaţia de fete a Căminului Cultural Brăduleţ – dar şi de artişti şi ansambluri folclorice din Curtea de Argeş, Sălişte (Sibiu), Mureş şi Sighişoara.
Evenimentul s-a bucurat de un real succes şi a reprezentat o demonstraţie a hărniciei oamenilor acestor locuri, care scot din mâinile lor pricepute produse tradiţionale de excepţie. De altfel, personalităţile prezente la prima ediţie a Festivalului Caşcavalului şi-au exprimat unanim opinia ca marca de Brăduleţ să devină brand şi să-şi câştige celebritatea pe plan internaţional.
A fost doar începutul, pentru că autorităţile locale şi-au propus ca Festivalul Caşcavalului să devină o tradiţie, care să se perpetueze an de an, asemeni deliciosului produs al cărui meşteşug locuitorii comunei Brăduleţ l-au transformat într-o adevărată artă.
În anul 2012, evenimentul este reînviat în cadrul unui proiect de promovare a potenţialului turistic, tradiţional şi gastronomic al comunei Brăduleţ, cu scopul de a fi perpetuat, astfel încât Festivalul să devină o manifestare anuală.
Festivalul Caşcavalului de Brăduleţ se desfăşoară timp de trei zile consecutiv, în trei sate ale comunei: Galeş, Brădet şi Brăduleţ. În fiecare zi a festivalului, satul care găzduieşte manifestarea îşi promovează propriile valori ce ţin de identitatea culturală locală. Producătorii din zonă au posibilitatea de a-şi expune produsele tradiţionale în cadrul standurilor expoziţionale, în vreme ce vizitatorii şi ceilalţi participanţi la eveniment pot descoperi bunătăţile preparate în gospodăriile sătenilor din Brăduleţ: caşcaval de casă, brânză de burduf, telemea, caşcaval din caş baschiu şi multe altele.
În poienile ce găzduiesc manifestarea, meşterii satului se adună în atelierele meşteşugăreşti special amenajate, în care oferă celor prezenţi la eveniment adevărate demonstraţii de talent şi îndemânare în arta tradiţională specifică zonei. În tot acest timp, Valea Vâlsanului răsună de glasurile artiştilor populari invitaţi la Festival, printre ei nume mari ale folclorului românesc, iar formaţiile de dansuri uimesc asistenţa cu ritmurile frenetice ale frumoaselor jocuri populare. Printre artiştii prezenţi pe scenele din Galeş, Brădet şi Brăduleţ se numără şi formaţiile locale, momentele prezentate de artiştii locului fiind printre cele mai aşteptate de toată suflarea comunei şi de oaspeţii veniţi la Brăduleţ. La sfârşitul zilei, cerul se umple de stele, în cadrul unui alt spectacol, de această dată un spectacol al luminilor, fiecare seară încheindu-se cu un foc de artificii.

 

Formular interactiv