Head.png
Muzeul Etnografic al Satului Galeş

Muzeul Etnografic al Satului Galeş de Argeş reprezintă centrul cultural al localităţii, custodele celor mai valoroase şi emblematice elemente de tradiţie şi etnografie, de identitate istorică şi valoare culturală locală. 


Istoria zestrei de la Galeş – de la muzeul şcolii la muzeul satului
Muzeul a fost înfiinţat în data de 17 octombrie a anului 1976 de colectivul didactic al şcolii din satul Galeş, în frunte cu directorul Florea State. Demersul reunirii sub un acoperământ muzeal a pieselor definitorii pentru cultura şi tradiţiile din zonă a pornit înainte de 1970, când, sub numele acţiunii „Căutătorii de comori”, elevii şcolii din Galeş au început să colecteze obiecte tradiţionale din gospodăriile satului, pe care le-au adăpostit iniţial într-una dintre sălile de clasă. Aceasta avea să devină repede neîncăpătoare, moment în care construirea unui muzeu local s-a transformat în necesitate şi dorinţă fierbinte a oamenilor de spirit şi cultură din zonă. Datorită legăturilor istorice dintre cele două localităţi, satul Galeş din Sibiu şi muzeul etnografic al acestui sat au fost punct de plecare pentru demersul fraţilor din Argeş care au vizitat obiectivul cultural din Sibiu ca reper şi sursă de inspiraţie. A urmat o corespondenţă asiduă cu toţii fiii localităţii, oameni de seamă plecaţi prin diverse colţuri ale ţării, cărora li s-a cerut sprijinul în vederea adunării resurselor materiale necesare realizării acestui ambiţios proiect de suflet. De asemenea, un rol important l-a avut un grup ambiţios de specialişti de la Muzeul Goleşti şi din Câmpulung, oameni de cultură care - cu o lună înainte de deschiderea muzeului - au umblat din gospodărie în gospodărie adunând obiecte tradiţionale, unelte, costume şi alte asemenea piese muzeale, pe care locuitorii din Galeş le păstraseră peste generaţii şi de care s-au despărţit pentru a îmbogăţi zestrea noului centru al spiritualităţii locale. Clădirea care adăposteşte muzeul a fost construită respectând tradiţia caselor de munte cu temelie din bolovani de râu, pereţi din bârne şi acoperiş cu şiţă. În interior, pereţii sunt albi, văruiţi, iar tavanele sunt din podină de fag bătută pe grinzi aparente din lemn. Este compartimentată la parter în şase încăperi, iar la etaj în două. Deschiderea muzeului a avut loc în 1976 şi, de atunci, acest obiectiv important pe harta culturală şi etnografică a întregului judeţ Argeş păstrează şi perpetuează întreaga esenţă a spiritualităţii din Galeş.

O nepreţuită poartă către autenticitatea tradiţiilor
Muzeul este compartimentat, aşa cum spuneam, în şase camere la parter, fiecare dintre acestea având o tematică specifică.
Prima cameră reprezintă o trecere prin istoria satului Galeş de Argeş, dar şi o prezentare a celor mai importante elemente ale întregii zone. Turiştii pot descoperi imagini vechi şi date inedite despre biserica şi şcoala satului, despre Corul Ţăranilor din Galeş (căruia îi este dedicată o întreagă secţiune la etajul muzeului), despre resursele naturale ale zonei şi, în special, despre specia extrem de rară de peşte adăpostită de apele Vâlsanului (aspretele), precum şi o pleiadă a fiilor de seamă a localităţii.
Cea de-a doua cameră îmbracă forma bucătăriei tradiţionale ţărăneşti, pomostită cu pământ pe jos. Piesa centrală o constituie vatra cu horn, căreia i se adaugă numeroase obiecte de mobilier, vase sau unelte specifice încăperilor tradiţionale de gen. Masa şi scaunele de lemn cu trei picioare, pirostriile, tronul cu mălai, doniţa pentru apă, cântarul de fier, putineiul, ciubărul, plosca, tuciurile, frigăruile de metal, oalele de sarmale, tigăile, străchinile, ulcelele şi lingurile de lemn sunt doar câteva dintre acestea. Geamurile sunt acoperite cu perdele lucrate în război, pereţii sunt împodobiţi cu şervete legate, răsăritul este marcat prin icoana de vatră, nelipsită în gospodăria tradiţională, iar dulapul pe colţ din lemn este suportul străchinilor cu ouă încondeiate. Toate autentice, toate strânse cu grijă şi migală din gospodăriile Galeşului, toate adevărate simboluri ale existenţei istorice şi ale valorii tradiţiilor în această zonă de poveste a Văii Argeşului.
Cea de-a treia cameră este aşa-zisa odaie bună sau iatacul, încăperea în care familia tradiţională îşi duce existenţa, încăpere pardosită cu scândură. Patul din lemn acoperit cu ţoale (plocate, macaturi, petice etc), perne mici şi piese vestimentare (cojoc, cămaşă, cioareci, cămaşă de noapte etc.) are la căpătâi lada de zestre frumos colorată, cu motive florale. Piesele cele mai importante ale încăperii le reprezintă leagănul-coş cu plocat agăţat cu sfori de tavan şi o icoană de vatră pe lemn, înfăţişându-l pe Sfântul Nicolae. Din odaia bună nu lipsesc dulapul-masă (cel care adăpostea bucatele şi străchinile), masa cu jeţ (scaun cu spătar), cuierul din fier, covorul de perete, crucea de lemn, precum şi numeroase alte obiecte din categoria ţesăturilor specifice, obiecte dedicate atât decorării încăperii, cât şi portului tradiţional (perdele ţesute, prosoape mici, şervete, faţă de masă ţesută, batiste cusute, costum femeiesc, cămaşă în cruce, maramă etc.). Piese deosebite sunt şi cele dedicate obiceiurilor importante, aşa cum este nunta. Odaia bună a Muzeului Etnografic Galeş adăposteşte, de exemplu, vadra miresei cu prosop mare roşu (vas pe care mireasa şi fratele de mireasă îl foloseau pentru a stropi cu apă), gluga din lână albă şi plosca, folosite în sâmbăta nunţii pentru chemarea, din casă în casă, a nuntaşilor etc.
Camera a patra reprezintă o expoziţie de costume populare pentru copii, tineri căsătoriţi, adulţi şi vârstnici. Specific bărbaţilor este portul conţinând cămaşa, deschisă la gât cu cruce pentru care se foloseşte arnici negru, lungă şi cu pliuri în spate, strânsă cu chimir sau bete şi purtată cu cioareci din pănură albă lucrată în război şi opinci ca încălţări. Pentru acoperirea capului, căciula retezată ţine de tradiţia zonei.
Portul femeiesc, cu puternicele influenţe ale Galeşului de Sibiu, înseamnă ie cusută cu roşu, acoperită în partea de jos prin fotă neagră, viu colorată în partea din faţă prin motive florale din categoria trandafirilor cu nuanţe puternice de roşu şi verde. Betele şi marama sunt accesorii obligatorii. Alt costum conţine ie, vâlnic, vestuţă, călţuni şi este bine asociat cu o furcă de tors tradiţională.
În inima încăperii expoziţionale se află, ca piesă centrală, teascul din lemn, instrument casnic folosit pentru a obţine uleiul din sâmburi de nucă şi seminţe de dovleac. Lângă acesta, pisălogul, piua şi ceaunul  întregesc imaginea mediului casnic de altădată şi pregătesc accesul vizitatorului către următoarele două secţiuni, dedicate ocupaţiilor tradiţionale. Nu trebuie uitată, la momentul realizării acestei lucrări, o troiţă din lemn, cea mai veche din satul Galeş, care urmează a fi asamblată în curtea Muzeului Etnografic.
Cea de-a cincea cameră a centrului cultural reprezintă o trecere palpabilă şi autentică în revistă a îndeletnicirilor femeieşti tradiţionale. Războiul de ţesut este inima încăperii, aria muncilor tradiţionale fiind completată cu urzoiul folosit pentru întinderea firelor, cu roată, tocălii, dehilă, vârtelniţe, fuioare, răşchitoare, pieptănel pentru lână, melniţa pentru prelucrarea inului şi a cânepii etc.
În următoarea încăpere regăsim muncile bărbăteşti, având în centru carul cu roţile masive executate dintr-o singură secţiune transversală a trunchiului unui copac. Acestuia i se alătură stupii primitivi, trunchiul de brad cu bardă, sfredel şi cuţitoaie, instrumente precum coasa, grebla, furca etc. Nu lipsesc, aşa cum era de aşteptat, vasele folosite în prelucrarea laptelui şi producerea caşcavalului: putinei, botă, veşci (tipar pentru caşcaval). Obiecte precum cojoaca, traista de lână sau fluierul completează tabloul unei lumi autentice, arhaice, cu rădăcini puternice şi valori tradiţionale.
Etajul muzeului reprezintă un omagiu adus Corului Ţăranilor din Galeş, ansamblu folcloric despre a cărui existenţă, valoare şi performanţă vorbim detaliat în incursiunea către lumea tradiţiilor pe care o oferim, de asemenea, turiştilor în cadrul acestui ghid. La subsol, se află pivniţa.

Monumentul Eroilor căzuţi pe altarul neamului
Curtea Muzeului găzduieşte monumentul închinat eroilor neamului, fiilor satului Galeş căzuţi la datorie. Sfinţit în anul 1938 de către preotul Marin Dana (plecat, ulterior, la cerere, pe frontul de est) şi amplasat iniţial în faţa bisericii din Galeş, monumentul este dedicat pomenirii şi preamăririi eroilor satului care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă în războiul de întregire a neamului românesc „în hotarele sale fireşti şi veşnice: Dunărea, Marea Neagră, Nistru şi Tisa”, aşa cum se arată într-o preţioasă însemnare datând de la ridicarea monumentului. După construirea muzeului, monumentul din piatră în care au fost dălţuite chipul unui soldat şi, deasupra, chipul unui vultur, a fost mutat în curtea instituţiei de cultură. În 1990, i s-a adăugat, cu ocazia resfinţirii, o placă pe care sunt încrise numele eroilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.   

Detalii privind localizarea şi programul Muzeului Etnografic al Satului Galeş de Argeş

Amplasare: localitatea Galeş, comuna Brăduleţ, nr. 172, CP 117149
Muzeul poate fi vizitat în orice zi.  Asociaţia Culturală Sătească Galeş, împreună cu intelectualii satului, are în grijă conservarea şi valorificarea fondului muzeal.

Asociaţia Cultural Sătească din Galeş
Muzeul Etnografic al Satului este unul dintre obiectivele importante aflate în grija Asociaţiei Cultural Săteşti din Galeş, fondată în anul 2003 din dorinţa păstrării şi valorificării identităţii istorice, a tradiţiilor şi a realizărilor cultural-artistice ale găleşenilor. Asociaţia se îngrijeşte de Muzeu, de Biblioteca Satului Galeş, de Formaţia populară „Datina Păstorilor” a tinerilor din Galeş (fostă „Murmurul Vâlsanului”), de participarea la sărbători şi evenimente închi­na­te tradiţiilor, meşteşugurilor şi folclorului, de organizarea unor evenimente speciale, a unor cluburi şi ateliere, de editarea lucrărilor de specialitate şi de permanenta promovare a spiritualităţii locale.

 

Formular interactiv