Head.png
Aspretele – peştele unic în Europa

În cadrul rezervaţiei Valea Vâlsanului este ocrotit un peşte unic în lume, Romanichtys Valsanicola, pe numele lui popular -  aspretele. Este un relict terţiar, existenţa sa însumând circa 50 milioane de ani. Descoperirea acestuia s-a făcut în 1956, de către profesorul Nicolae Stoica, localnic din Galeş.

La acea vreme, acesta era student al Facultăţii de Biologie din Bucureşti. După cum povesteşte Nicolae Stoica, totul a pornit de la o temă de studiu la zoologia vertebratelor, pe care a primit-o la finele anului doi, misiunea sa fiind identificarea peştilor ce trăiesc în apele din zona natală. Fiind pasionat de peşti, a ales să facă cercetarea în acest sector şi s-a îndreptat către un râu pe marginea căruia şi-a petrecut copilăria, Vâlsanul. Astfel, pe timpul vacanţei de vară s-a ocupat de tema de studiu şi a început să pescuiască pe Vâlsan, în special cu mâna, prinzând diferiţi peşti. Printre aceştia, a scos din apele râului, de pe sub pietrele scufundate, şi un peştişor cu solzi cu margini zimţate, ceea ce îi dădea o asprime la atingere. Acesta era aspretele. Deşi a căutat în tratatele de specialitate denumirea ştiinţifică a micii vietăţi acvatice, studentul de pe atunci, Nicolae Stoica nu a reuşit să o găsească, ceea ce i-a dat de înţeles că a făcut o descoperire. Dascălii săi i-au confirmat ideea şi s-a trecut la studiul speciei. Astfel, s-a concluzionat că este un peşte unic în lume, care trăieşte doar în zona de deal - munte, pe porţiuni ale râurilor Argeş, Vâlsan şi Râul Doamnei. Denumirea Romanichtys Valsanicola, care se traduce „peştele românesc de pe Vâlsan” a fost aleasă de profesorul Nicolae Stoica, cel care a dorit ca localitatea sa natală să fie menţionată.
Aspretele este o relicvă vie, contemporan cu ultimii dinozauri. Face parte din familia Percidae, ca şi bibanul, dar se aseamănă cu guvidul. Are dimensiuni mici şi este de culoare cafenie, cu pete marmorate, ce îl ajută să se camufleze printre pietrele din apă. Se hrăneşte cu larve de insecte şi este activ pe timp de noapte, ziua stând ascuns. Nu suportă temperaturile prea scăzute. În perioada de reproducere, în lunile mai – iunie, peştişorii dezvoltă pe cap şi pe solzi nişte umflături albicioase, care la masculi sunt mai proeminente. Icrele sunt depuse pe pietre, în curent. Puietul începe să se reproducă după vârsta de doi ani, iar durata medie de viaţă este de 10 ani. În prezent, mai sunt foarte puţine exemplare, aşa că specia este ocrotită prin lege. În 1993, la München, s-a încercat reproducerea speciei în mediu artificial cu şase exemplare prinse pe Vâlsan, însă experimentul a eşuat.

 

Formular interactiv